Descriere traseu:
Cabana Valea Neagră (540m) – Poarta Vânturilor (1490m) ~ aprox. 3h – 3 ½ h; marcaj bandă roșie.
Poarta Vânturilor (1490m) – Lacul Vulturilor (1420m) ~ aprox. ½ h; marcaj punct roșu
Întoarcere pe același traseu până la Cabana Valea Neagră
Durată totală și lungime: ≈ 8-9 ore/≈26 km
Grad dificultate: uşor-mediu
Diferența de nivel: + 950 m/- 950 m
*Semnalul este foarte slab în pădure, însă traseul este foarte bine marcat.
‘Pe partea estică a versantului Mălăia la altitudinea de 1420 m., în Munţii Siriu se găseşte Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund.
Un lac, două nume, două legende:
– Lacul Vulturilor – deoarece aici conform legendei, preluată de Alexandru Vlahuţă în România pitorească: “aici vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor.”
– Lacul fără Fund – pentru că, spune legenda, un cioban şi-a lăsat turma de mioare, a aruncat bâta în apa lacului şi a plecat. După un an de peregrinări îşi regăseşte bâta în apele Dunării şi mistuit de dorul mioarelor şi a locurilor natale se reîntoarce acasă.’
Cuprinşi de povestea fantastică a Lacului şi de măreţia sa, ne-am hotărât să îi facem o vizită.
Ne-am cazat la “Pensiunea 14 Scaune” din Cașoca. O pensiune retrasă, cu personal foarte amabil, săritor şi ospitalier. Pensiunea este decentă în privinţa camerelor şi a condiţiilor oferite. Are o curte mare, cu multe foişoare şi locuri de grătar.
Ne-am deplasat până la Cabana Valea Neagră (Gura Siriului), unde am lăsat maşinile. Se poate ajunge până în faţa cabanei cu maşina, dar podul din lemn era cam şubred şi am preferat să îl traversăm pe jos.
De la cazare am plecat cincisprezece persoane, iar la Cabana Valea Neagră ne mai așteaptau încă nouă.
Am pornit pe traseu în jur de ora 9:45 de la cabana Valea Neagră, pe banda roşie.
Plecăm, așadar într-un grup destul de mare și eterogen, unii mai experimentați, alții la primele drumeții de genul acesta. Prieteni vechi sau noi, facem cunoștință, depanăm amintiri, spunem glume.
Până la ieșirea din pădure (aproximativ 2h – 2h 30’), se urcă constant de la altitudinea de aprox 600 m până la aprox 1300 de m. Este o urcare solicitantă pentru începători, antrenantă pentru unii. În pădure am făcut câteva opriri pentru hidratare și energizare cu ciocolata din dotare.
Tot până la ieşirea din pădure am dat de o stână unde ne-au ieşit în întâmpinare cinci ‚paznici’ blănoşi, în căutare de afecţiune. Nu am stat prea mult ‚de vorbă cu ei pentru că o aveam cu noi pe Amira, o căţeluşă superbă, care era în minoritate în faţa ‚paznicilor’.
De la stâna până la Poarta Vânturilor se merge lejer, o plimbare frumoasă, relaxantă, unde socializarea este maximă. Odată cu ieşire din pădure, hopul a fost depășit şi toată lumea și-a revenit, după urcarea intensă din prima parte a traseului.
La Poarta Vânturilor am ajuns în jur de ora 13:00. Aici este, practic, locul unde se vede foarte frumos, toată zona, toți munții din zona Siriului. Se văd în depărtare și M-ții Ciucaș și Piatră Mare. Poarta Vânturilor este un loc de întâlnire a curenților din Carpați, o șa foarte largă între Vârful Bocârnea (sau Vârful Siriu, 1.657 m) și Culmea Mălăia (1.662 m), situată la o altitudine de 1.490 m.
Aici am luat o pauză, de aproximativ jumătate de oră ca să ne regrupăm, să ne hidratăm și să ne bucurăm de priveliștea ce ne înconjoară.
Ne-am continuat traseul către Lacul Vulturilor, unde am ajuns în 20-30 min, pe traseul marcat cu punct roșu. De la baza traseului (Cabana Valea Neagră) şi până la Lacul Vulturilor am parcurs 13 km, în aproximativ 4 ore. Aici luăm pauză de masă, somn și siestă.
Puţin mai sus de de lac se află un canton de vânătoare care este închis pentru turiști, însă ne oferă o anexă pentru adăpost în caz de nevoie şi are un loc amenajat pentru corturi.
După o oră şi ceva de relaxare ne pornim din nou la drum. Precizăm că cea mai frumoasă privelişte este deasupra lacului, mai sus de cabana de vânătoare. Aici, grupul nostru a profitat de panorama superbă pentru a face câteva poze.
Întoarcerea s-a făcut pe același traseu și a durat aproximativ 3 ore, punând la încercare doar genunchii și gleznele pe pantele din pădure.
Din experienţa cu acest grup putem spune că traseul are grad de dificultate uşor-mediu pentru cei obişnuiţi să urce pe munte. Pentru începători este destul de solicitant, ţinând cont de lungimea traseului (aprox 30 km) si de urcarea constantă prin pădure. Punem accentul pe numărul de km deoarece ne-ar fi folosit şi nouă să cunoaştem acest lucru înainte de a porni la drum.
Aşadar, bucurie, veselie, voie bună să vă fie, oameni buni şi iubitori de munte!
La cât mai multe trasee minunate vă dorim!
Autor: Adrian Mureşan