De ce matematica este un limbaj universal?

Limbile planetei sunt numeroase şi foarte variate. În general un vorbitor de limbă spaniolă, de exemplu, nu poate vorbi corect limba japoneză. Cele două limbi nu se aseamănă deloc, sub niciun aspect. Totuşi, există ceva universal, înţeles de toată lumea, pe care toţi îl putem folosi, anume matematica. Aceasta este limbajul cunoscut, dar şi folosit de majoritatea culturilor. Și în limba arabă şi în cea franceză şi chiar pentru cei din Honduras:  2 + 2 = 4 sau Π = 3,14

.

Civilizaţia umană continuă să se dezvolte neîncetat şi, deşi varietatea trăsăturilor oamenilor creşte odată cu limba vorbită, matematica rămâne constantă, mereu valabilă. Dacă e ceva ce uneşte civilizaţiile, culturile popoarelor lumii, aceasta este matematica. Din matematică folosim principiile logice ca să ne ducem viaţa cotidiană, să ne rezolvăm problemele, să ne organizăm activităţile sociale etc. Putem găsi aspecte matematice ce sunt folosite în zona afacerilor, în lumea politicii, industriilor etc. Numerele şi simbolurile se pot schimba, evident, dar principiile matematice vor rămâne neschimbate.

Datorită matematicii specia umană s-a dezvoltat şi a evoluat, a progresat şi a reuşit să înţeleagă structura moleculară a omului, dar şi să gătească şi să construiască. Există multe diferenţe între sistemele metrice folosite în Marea Britanie şi în Europa. Lungimea sau unele distanţe se măsoară în picioare şi în metri, dar rezultatul este acelaşi, deşi numeric diferă.

Principiul probabilităţii matematice este constant peste tot în lume. Șansele să plouă în pădurea tropicală sunt mai mari decât în deșert, dar principiul e acelaşi. Avem bagaje genetice diferite, dar probabilitatea transmiterii genelor la copii respectă aceleaşi formule matematice.

Ne este uşor să ne considerăm total diferiţi unii față de alţii pe baza faptului că avem gusturi diferite la haine, mâncare, muzică sau chiar la oameni. Însă matematica a rămas şi va rămâne liantul puternic dintre civilizaţii, culturi, epoci sau chiar, de ce nu, între specii ale universului.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *