Comunicare eficientă

Comunicarea joacă un rol crucial în relaţiile dintre oameni pentru că:

  • este modalitatea cea mai complexă prin care ne putem exprima;
  • felul în care ne exprimăm este mai important decât ceea ce spunem;
  • o comunicare eficientă presupune să asculţi cu atenţie;
  • oamenii se simt în siguranţă atunci când sunt ascultaţi activ;
    Şi lista poate continua…

Comunicarea nu presupunea doar cuvinte. De aceea în cursurile de dezvoltare personală se pune accentul pe toate cele trei tipuri de comunicare (verbala, nonverbala, paraverbala).

Ceea ce transmitem prin cuvintele noastre, dar mai cu seamă prin atitudinea noastră, indică succesul nostru în comunicare. Iar succesul în comunicare determină succesul pe orice plan al vieţii noastre.

Pe cât este de importantă comunicarea, pe atât de puţin învaţăm despre asta în familie, la şcoală, în societate. Astfel că, odată ajunşi adulţi, avem tot mai puţine relaţii autentice. Iar o viaţă socială activă şi relaţiile interumane închegate sunt foarte importante pentru sănătatea psiho-emoţionala a individului.

Tu cât de bine comunici?

Te invitam sa explorezi alaturi de noi arta de a comunica eficient.

Urmăreşte secţiunea Evenimente unde găseşti cursurile și activitățile care urmează a se desfășura în perioada următoare.