Profesor de mate şi Manager Edutek
Provenind din familie de matematicieni, având o abilitate nativă în ceea ce privește matematica, Adi a absolvit Facultatea de Mate-Info din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. Ulterior, a predat la ‘Colegiul Transilvania’ disciplina TIC.
Fiind un justițiar convins și dorind să trăiască noi experiențe academice, în 2008 a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Transilvania din Braşov, ulterior finalizând cu succes programul de Masterat cu specializarea „Stiinte Economice, Sisteme Informatice, Integrate pentru Afaceri” din cadrul aceleiași universități.
Adi este un om autentic, foarte dinamic, sociabil și jovial. Printre pasiunile lui cele mai mari se numără sportul, drumețiile în natură și lucrul cu oamenii, în ultimii ani organizând excursii și drumeții în calitate de ghid de turism sub denumirea de T-Joy.
Adi este un om care inspiră încredere în tot ceea ce face, fie că îi învață pe copii matematică, manageriază activitățile centrului Edutek, ori ghidează oamenii pe munte.
‘Îmi doresc să îmbunătăţesc permanent procesul de educaţie, de comunicare şi de înţelegere faţă de cei care îşi doresc să aibă reuşite în domeniul predat de mine. Consider că organizarea, disciplina și în același timp simțul umorului stau la baza reușitei.’

