Evaluarea Nationala Brasov adolescenti clasa a 8 a Dezvoltare emoțională Edutek
2023-05-20

Details

  • Start: 2023-05-20
  • Event Category Dezvoltare personala
Evaluarea Națională este o experiență prin care trece toată familia. De la cel care este direct implicat, până la părinți, bunici, frați și surori.

Emoțiile care apar în această perioadă pot perturba întregul proces educațional. Capacitatea elevului de a învăța poate fi redusă din cauza presiunii pe care o simte, iar modul în care se raportează la acest examen  poate să îl tulbure și, în consecință, rezultatul să nu fie pe măsura potențialului lui.

Pentru că lucrăm cu adolescenții și înțelegem foarte bine prin ce trec, pentru că înțelegem care sunt condițiile învățământului de stat și cum se desfășoară procesul de învățământ, considerăm că este nevoie să intervenim cu programe și cursuri de educație non-formală.

Scopul nostru este de a crea un spațiu în care adolescenții timpurilor noastre să se simtă în primul rând înțeleși, acceptați, valorizați. Să simtă că aparțin unei comunități fondată pe principii sănătoase și valori profund umane.

Prin intermediul acestor workshopuri, intenționăm ca tot acest proces prin care trece adolescentul tău împreună cu întrega familie să fie mai ușor, iar adaptarea  la toate aceste schimbări să se petreacă într-un mod cât mai natural.

Ce beneficii va avea adolescentul tău în urma participării la aceste workshopuri:

  • Va dobândi o cunoaștere de sine mai clară și mai profundă;
  • Va învăța cum să se organizeze mai bine și să învețe mai eficient;
  • Va avea o mai bună înțelegere asupra propriilor emoții și va dobândi tehnici de auto-reglare emoțională;
  • Va avea o încredere mai mare propriile forțe și o stimă de sine mai ridicată;
  • Va învăța să gestioneze stresul mai bine;
  • Se va raporta într-un mod mai pozitiv la examene în general și la Evaluarea Națională în mod special.

Detalii organizatorice

Sesiuni: 20 mai & 3 iunie

Program: sâmbătă, între orele 10:00-12:00

Investiție: 120 ron/sesiune

Nr. participanti: minim 6 – maxim 12

Trainer – Carmen Pană

Descrierea trainerului:

Numele meu este Carmen Pană, profesor, consilier, student, adult, copil, om. Lucrez de mai mult de 7 ani în domeniul educației, atât în sistemul de stat cât și în sistem privat, alternativ-Waldorf. Am absolvit Facultatea de matematică și Informatică și un master în Psihologia Educației. Pe lângă acestea, am urmat multe cursuri de dezvoltare personală, cât și de formare profesională în domeniul educației, cursuri de pedagogie și dețin acreditare ca și consilier educațional și pentru dezvoltare personală.

Ceea ce mă ajută să evoluez și să am energie și motivație în lucrul pe care îl desfășor este întâlnirea autentică pe care o am atunci când lucrez cu copii sau părinții. În lucrul cu oamenii este necesar să vedem “coada de păun” din spatele fiecăruia.  Fiecare dintre noi vine cu o serie de experiențe,  emoții,  gânduri,  tipare mentale și cel mai important este să gasim oamenii care să  ne ofere spațiul necesar de a le conștientiza, spațiu de siguranță, fără critică sau judecată.

De ce fac acest curs?

Experiența mea de profesor m-a făcut să întâlnesc zilnic elevi cu stima de sine scăzută, neîncredere în forțele proprii, timorați față de diferite materii sau de testele și evaluările pe care le au. În tot acest timp m-am gândit la soluții și strategii prin care să îmi ajut elevii să învețe cu plăcere, să se bucure și să se axeze pe proces și astfel să vadă și rezultatele muncii lor.

Lucrarea mea de disertație a demonstrat o legătură puternică între ceea ce simt adolescenții în timpul testărilor și rezultatele lor la învățătură. Cu alte cuvinte, emoțiile așa zise negative au atras rezultate slabe, pe când o raportare pozitivă și optimistă s-a concretizat în rezultate bune la învățătură.

Ce ne determină să învățăm bine?  Aparent, ceea ce simțim față de școală,  față de profesorii noștri și față de examene.

Putem schimba ceea ce simțim?  Prima dată apare gândul,  iar apoi emoția legată de gând. Atât timp cât gândurile noastre sunt în mare parte iraționale, cât discursul pe care noi ni-l spunem despre noi este unul negativ și emoțiile noastre vor cântări greu în sufletul nostru.  Dacă schimbăm gândirea avem posibilitatea să schimbăm raportarea noastră la lume, la învățare,  la examene, deci și emoțiile noastre.

Este ușor să facem asta? Depinde de noi, de cât de mult ne frustrează starea în care suntem, de cât de mult ne dorim schimbarea și de cât de mult suntem dispuși să ne implicăm. În același timp, mediul și condițiile în care trăim și ne dezvoltăm contribuie la evoluția noastră.

Dragă adolescent de clasa a VIII-a, te invit la acest curs pentru a te cunoaște mai bine.

Cunoașterea de sine înseamnă putere și libertate. Puterea de a face alegeri bune și conștiente pentru tine.  Libertatea de a alege cum te simți,  cum te raportezi față de examenul care stă să vină și față de viitorul tău!

Te aștept cu drag și bucurie!

Pentru înscrieri şi detalii suplimentare îţi răspundem cu entuziasm la numărul de telefon 0746100304 sau pe e-mail la adresa contact@edutek.ro.