2022-03-26

Details

  • Start: 2022-03-26

Dezvoltă-ţi Inteligența Emoțională la Edutek!

După cum ştii deja, inteligența emoțională se poate dezvolta pe parcursul întregii vieți.
Fiind una dintre cele mai importante competenţe ale secolului 21, inteligența emoțională contribuie în mod definitoriu la succesul personal, academic și profesional al individului.
Aşadar, să înveţi să-ţi gestionezi emoţiile poate să reprezinte și motorul succesului tău.

În acelaşi timp, ştim cât de provocator poate să fie lucrul cu emoţiile şi mai ştim că fiecare dintre noi are nevoie de un context favorabil şi de oamenii potriviţi alături de care să se dezvolte.

De aceea, te invităm la Atelierul pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale din cadrul Edutek.

Obiectivele atelierului sunt:

  1. Să te cunoşti şi să te înţelegi mai bine;
  2. Să înveți cum să te eliberezi de temeri, furie și tensiuni într-un mod sănătos;
  3. Să-ţi creşti stima de sine și să acționezi cu încredere;
  4. Să înveţi să comunici eficient;
  5. Să-i înţelegi mai bine pe cei din jurul tău creând relaţii bune şi armonioase cu aceştia;
  6. Să-ţi dezvolţi imaginaţia şi creativitatea;

Dată începere – 26 martie

Program – sâmbătă, între orele 12:00-14:00 (ședința durează 110′ + 10′ pauză)

Vârstă participanți – 15-18 ani

Nr. participanti: minim 6 – maxim 10

Trainer – Laura Călinescu

Nr ședințe/modul – 10

Tarif/modul – 790 ron

*Puteți achita în două tranșe.

*La plata integrală beneficiați de 5% reducere.

Pentru înscrieri şi detalii suplimentare îţi răspundem cu entuziasm la numărul de telefon 0770890647 sau pe e-mail la adresa contact@edutek.ro.

Esti curios ce cursuriactivități, ateliere urmează a se desfășura în perioada următoare? Accesează secţiunea Evenimente.